Căminul ASV din Moinești, Bacău - un cămin de bătrâni însuflețit de tineri - o adevărată pensiune pentru vârstnici, nu un azil ieftin!
Un adevărat centru rezidențial pentru vârstnici, și nu un alt cămin sau azil de bătrâni în Moinești sau Bacău!
Prin tot ceea ce facem, credem cu tărie că schimbăm în bine viețile oamenilor din jurul nostru, credem în prietenie și în spiritul unei comunități - comunitatea ASV!
Ne îngrijim de bunicii noștri cum știm noi mai bine: le pregătim mâncare proaspătă și gustoasă, le oferim găzduire, îngrijire și asistență medicală și îi îndemnăm la o viață activă... toate acestea cu mare drag și cu zâmbetul pe buze 😀 căci suntem o familie.
Suntem echipa de la Căminul ASV - centru rezidențial pentru persoane vârstnice - și facem toate eforturile necesare să păstrăm o atmosferă plăcută, standarde înalte și costul îngrijirii la cote sociale.
Oricine poate contribui pentru a sprijini comunitatea, iar una dintre variantele la îndemână este completarea fișei 230.
Vrei să te implici și tu chiar acum, simplu și rapid? Donează masa de prânz pentru unul dintre bunicii de la cămin!
Sunt multe cămine de bătrâni în județul Bacău, chiar în Moinești, Măgirești, Comănești, Dărmănești, Târgu Ocna. Află cât de important e să alegi un centru rezidențial acreditat și licențiat!
Un centru acreditat și licențiat pentru îngrijirea persoanelor vârstnice este constant monitorizat și evaluat pentru a asigura servicii la standarde europene!
Asociația Sfinții Voievozi (A.S.V.) cu sediul în Moinești, strada Crângului, numărul 49, județul Bacău, România, este acreditată în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare, și este autorizată să acorde servicii sociale pe durată nedeterminată, potrivit certificatului de acreditare seria AF nr.002459/14.10.2015 – eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și activează conform cod CAEN 8730.
A.S.V. oferă găzduire pentru persoane vârstnice în centru rezidențial (cămin de bătrâni), pe durată determinată, conform licenței de funcționare seria LF nr.0005862/20.12.2017 eliberată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și deciziei de acordare a licenței de funcționare nr.4094/20.12.2017.
Referințe:
Repertoarul ONG al Camerei Deputaților
Bursa Binelui - Proiecte sociale susținute de BCR
Căminul ASV este primul centru rezidențial din Moinești și printre primele cămine de bătrâni din întreg județul Bacău.
Cum am ajuns să facem asta și de unde tot dragul nostru pentru a îngriji persoanele vârstnice?
Asociația Sfinții Voievozi (A.S.V) a luat oficial naștere în data de 23 ianuarie 2002 când membrii fondatori resimțeau tot mai intens nevoia unei forme de organizare juridică pentru adresarea problemelor sociale din comunitatea locală, fie că era vorba de copiii sau tinerii fără posibilități, cu familii destrămate sau plecate din țară, fie că era vorba de persoanele fără adăpost sau vârstnici uitați de lume. Se simțea deci nevoia unei forme de organizare care să coaguleze comunitatea și să o reprezinte, să discute cu autoritățile locale și să construiască parteneriate durabile și de încredere.
An de an A.S.V. a făcut pași mici, greu de observat, aproape nevăzuți, în limita posibilităților și a resurselor. Au urmat câteva veri cu inuntații puternice pe raza județului Bacău, pe valea Tazlăului, Trotușului, momente în care voluntarii A.S.V. s-au mobilizat, au vizitat zonele defavorizate și au ajutat cu alimente, apă potabilă etc.
Începând cu anul 2010 a devenit tot mai clar pentru fondatorii A.S.V. că problema vârstnicilor neputincioși, rămași singuri acasă în timp ce tinerii erau plecați la lucru în străinătate, întârzie să fie rezolvată sau măcar adresată de către autoritățile publice. Astfel s-a înfiripat ideea de a crea un centru social care să-i reunească pe vârstnicii rămași singuri și șă îi îngrijească pe cei aflați în neputință. În anul 2011, A.S.V. obținuse deja un teren în concesiune și avea depus spre finanțare guvernamentală un proiect de construire a unui centru rezidențial pentru vârstnici, dar pentru că răspunsul întârzia să apară, activitatea de îngrijire a bătrânilor a început deja prin eforturi proprii, într-o pensiune închiriată, reușind ca în vara anului 2016, prin mari eforturi, să mute activitatea într-un cămin nou, modern, construit la standarde europene, care a devenit ”acasă” pentru mai mult de 60 de bunici și peste 20 de voluntari și angajați.
Vrei să fii și tu parte din visul nostru măreț? DONEAZĂ! și sprijină dezvoltarea comunității